Parcursul meu

Am studiat Psihologie Aplicată la Universitatea Birkbeck din Londra și am absolvit cu succes un master în 'Bunăstare și Sănătate Mintală' tot în Marea Britanie. Specializarea în Psihoterapie Integrativă am urmat-o la Asociația Romană de Psihoterapie Integrativă. Mai departe, tot în cadrul acestei organizații am primit Diploma de Consilier de Dezvoltare personală și am participat la tabere de specializare în terapia cu corpul și terapia de cuplu. Sunt psihoterapeut certificat de către Colegiul Psihologilor din România și mă dedic continuu procesului de formare profesională pentru a oferi cele mai bune servicii clienților mei.

Cine sunt?

Sunt Luiza și atunci când am realizat că fiecare dintre noi este un univers unic, cu propriile experiențe și perspective, mi-am dorit să studiez psihologia. Mai târziu, am ales să mă specializez în psihoterapie pentru componenta sa practică și profundă. În fiecare zi, am privilegiul de a deschide uși către suflete construind conexiuni autentice și asta îmi aduce împlinire.

În practica profesională respect profund etica și am înrădăcinat un sistem de valori solid care mă ghidează.

Abordarea mea este integrativ relațională, iar eu sunt deschisă la o gamă largă de tehnici și abordări. În funcție de context, pot folosi tehnici cognitiv-comportamentale, metode creative, imagerie ghidată și, atunci când este necesar, teme (da, teme!). Cred cu tărie că ceea ce lucrăm împreună în cabinet trebuie integrat în viața ta din afara cabinetului și temele reprezintă un suport în această direcție.

Un alt aspect important despre mine este grija pe care o acord propriei mele bunăstări, pentru a putea fi alături de tine. Îmi aloc timp să practic yoga, petrec timp în natură, citesc și mă exprim creativ pentru a-mi menține echilibrul interior. Astfel, mă asigur că am resursele necesare să te însoțesc în sesiunile noastre. De asemenea, aș vrea să știi că nu îți voi cere să faci nici un exercițiu sau proces pe care nu l-am experimentat deja. Când te invit să lucrăm într-un anumit mod, poți avea încredere că am trecut și eu prin acea experiență din postura ta.